CE GUSTO

CONSERVFRUCT este o companie infiintata in anul 1993 si specializata in producerea de conserve din legume si fructe. Compania se bucura de un manageriat si de tehnologi cu experienta de mai bine de 30 de ani in domeniul prelucrarii legumelor si fructelor. In acelasi timp, utilajele folosite in procesul tehnologic sunt capabile sa satisfaca standardele de calitate cerute, atat de piata interna, cat si de cea externa.

Identitate vizuala

Bloom Communication a initiat si condus procesul de rebranding Ce Gusto, analizand elementele de comunicare vizuala din mediul concurential si publicurile tinta interne si externe. Folosind informatiile si analiza lor, Bloom Communication a construit noua identitate vizuala Ce Gusto si a standardizat designul de ambalaj, realizand sistemul complet de packaging.

Rebrandingul Ce Gusto s-a finalizat cu un produs evidentiat foarte bine la raft, cu un logo extrem de personalizat, care sugereaza foarte bine domeniul de activitate si un design de eticheta unicat, modern si plin de savoare si culoare, care sugereaza aroma proaspata si naturala a fructelor si legumelor continute in borcan.

Noua identitate Ce Gusto este memorabila si puternic diferentiatoare, punctand in zona afectiva si situand produsul alaturi de cele realizate de bucatari priceputi, care acorda un interes deosebit gustului si calitatii.

Ondularea liniei de curgere a literelor accentueaza ideea de aburind, gust bun, mancare gatita la foc, aroma, miros, inspiratie-expiratie. Cuvantul “ce” se identifica in acest sens cu sugestia unui cap dat pe spate, gurmand, satisfacut de degustare si zambind. Literele au si ele o modulare indulcita si prietenoasa. Simbolul ales este un bucatar iscusit, cu boneta specifica, surprins in momentul crucial al degustarii si stilizat in forma literei “g”.

Print & Packaging

Eticheta transpune boneta bucatarului priceput intr-un element central de identificare a produsului. Efectul de volum al bandei colorate care sustine boneta este subliniat de marginea auriu-metalizata, efect care induce si senzatia de eleganta si calitate. Calitatile produsului - savoarea, aroma, naturaletea, procentul mare de fructe / legume din compozitie - sunt amplificate si de asezarea strategica a fructelor / legumelor in prim plan, cu expunere maxima si in cadru natural.